Live Video
 

maxiprest mai2018

În câteva zile o delegație turdeană ajunge în Serbia

uzina brasov 650

kaufland 650x100 22.12

henri coanda cursuri 650

Luni, aleșii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind deplasarea unei delegații turdene în perioada 16-18 martie, la Torontaltorda, Serbia, localitate înfrățită cu municipiul nostru.

 

Turdenii vor participa cu această ocazie la manifestările organizate cu prilejul ediției a XXVII-a a zilelor culturale ale orașului.

Municipiul de pe Arieș va fi reprezentat de consilierii locali: Csep Leylla și Zoltan Radu Cosmin, împreună cu reprezentanți ai primăriei Turda și ai Casei de Cultură, ansamblul folcloric Țarina dar și cercetașii de la Josika Miklos.

Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de la bugetul local iar prezența reprezentanților municipiului Turda, face parte din cadrul măsurilor de cooperare care s-au perpetuat în ultima vreme între localitățile noastre, fiind un prilej de schimburi de informații cu privire la realizările economice, sociale și culturale între cele două unități administrativ-teritoriale.  


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

-

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...