Live Video
 

Municipiul Turda a fost traversat de maratonista Vica Dobrița, în drumul ei spre Carei, în cadrul Ștafetei Veteranilor Invictus (VIDEO/FOTO)

În această dimineață ștafeta veteranilor Invictus a ajuns și la Turda. Un grup de întâmpinare s-a  alăturat ștafetei, începând cu ora 9.00, de la Solaris până la Piața Romană, unde a fost așteptată de primarul municipiului Turda, Matei Cristian.

 

Ștafeta și-a continuat deplasarea până la monumentul eroilor din fața Catedralei Ortodoxe Române, unde s-a depus o coroană de flori oferită de Primăria Municipiului Turda. 

La eveniment a participat și viceprimarul Lucian Nemeș, alături de zeci de elevi care au întâmpinat ștafeta cu baloane colorate, stegulețe și pancarde.

În Piața Romană a fost intonat imnul național, a urmat înălțarea uriașului drapel tricolor, discursul primarului Matei Cristian, dar și un moment emoționant prin eliberarea a 50 de porumbei albi, semn al păciii și al speranței.

„Doresc să urez bun venit acestor eroi minunați care promovează valorile naţionale şi îi cinstesc în acest mod pe cei care au luptat sub Drapelul României. Bun venit în municipiul Turda!

Cu acest prilej, ne arătăm astăzi respectul fața de toți cei care s-au jertfit pentru apărarea țării, acei adevărați eroi ai neamului românesc, care au luptat pentru libertatea acestei națiuni!

Este datoria noastră să ne cinstim acești eroi și să le urmăm mereu exemplul atât de valoros pe care ni l-au lăsat: să fim luptători, drepți și curajoși, să nu ne îndepărtăm niciodată de aceste principii, indiferent care este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a le apăra.

Prin acest demers, "Ştafeta Veteranilor Invictus", aceşti minunați sportivi reuşesc să arate unei întregi națiuni cât de important este să-i respectăm pe veteranii de ieri şi de azi ai României. Prin propriul exemplu, dau dovadă de putere de sacrificiu şi iubire față de țară. Vă mulțumim pentru asta!” a transmis primarul Matei Cristian cu această ocazie.

Asociaţia Voluntarilor Invictus din România, aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale Române, cu sprijinul Casei Regale Britanice, îi susține pe veteranii de război ai zilelor noastre să participe la competiții paralimpice.

Anul acesta, România a fost reprezentată de un grup de 15 paralimpici militari răniți la Jocurile Mondiale “Invictus Games” de la Toronto, Canada.

Asociația organizează ștafeta cu scopul de a promova pe plan sportiv valorile naționale ale României și de a elogia sacrificiul imens depus de eroii noștri pentru a apăra patria. Ștafeta se află la a 4 -a ediție, având pentru prima dată plecare din 3 orașe: Craiova, Chișinău și București, urmând ca cele trei trasee să se întâlnească la Carei.


TURDANEWS LIVE VIDEO:

Sâmbătă: 25 noiembrie, ora 19.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 1)

Duminică, 26 noiembrie, ora 13.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 2)

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...