Live Video
 

La Câmpia Turzii s-a demarat procedura de selecție a proiectelor finanțabile de la bugetul local, pentru ramurile sport, cultură și social

Municipiul Câmnpia Turzii a anunțat demararea sesiunii de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, pe anul 2017, pentru activități nonprofit de interes local, în condițiile prevăzute de Legea 350/2005, pentru domeniile Cultură, Sport și Social.

 

Proiectele se pot depune până în 31 mai 2017, solicitanții putând fi persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial (asociații sau fundații constituite potrivit legii) sau culte religioase recunoscute potrivit legii care depun proiecte în conformitate cu domeniile anunțate pentru finanțare. 

Durata proiectelor se încadrează până la 30 noiembrie 2017, excepție făcând situațiile în care există activități finanțabile și în luna decembrie.

Selecția și evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 1-7 iunie 2017, finanțarea propriu-zisă urmând să fie efectuată pentru a doua jumătate a anului.

În total, administrația locală va acorda finanțări nerambursabile de 1.060.000 lei, din care 860.000 de lei pentru Sport, 160.000 de lei pentru Cultură și 40.000 de lei pentru Social.

Detalii:


TURDANEWS LIVE VIDEO:

Sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00:

Fotbal. CSM Câmpia Turzii - Sticla Arieșul Turda.

Duminică, 22 octombrie, ora 11.00:

Fotbal. Chimia Turda - Viitorul 2014 Soporu de Câmpie.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...