m install
petlinii
nello construct

Podul de peste Arieș transmis în administrarea Ministerului Transporturilor prin CNAIR (Video)

floris

În această dimineață forul deliberativ s-a reunit la Turda pentru a adopta proiectul inițiat de primarul Matei Cristian privind soarta Podului de peste Arieș aflat într-o stare avansată de degradare.

Concret este vorba despre proiectul de hotărâre privind privind exprimarea acordului Consiliului Local al Municipiului Turda în vederea transmiterii podului peste râul Arieş situat pe DN 1 – km 444+840, cu titlu gratuit din domeniul public al Municipiului Turda, judeţul Cluj, în domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Lucrările de reparații la podul respectiv costă peste 4 milioane de lei, investiție ce nu poate fi suportată din bugetul local, în consecință s-a ales această variantă, obiectivul urmând să intre în administrarea CNAIR.

„Întrucât posibilitățile bugetului local de a asigura sume considerabile pentru reabilitarea podului sunt limitate, mai ales că lucrările de reabilitare sunt estimate la peste 4 milioane lei, considerăm că este necesară și oportună transmiterea în regim de urgență a dreptului de administrare pentru acest pod de la Municipiul Turda prin Consiliul Local în favoarea Ministerului Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Expertiza tehnică elaborată ne obligă la măsuri urgente de protejare, urmărire, reabilitare, dar așa cum am precizat anterior sumele necesare reabilitării sunt foarte mari și nu pot fi asigurate din bugetul local…” se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

În cele din urmă proiectul a fost adoptat în unanimitate, consilierul PNL-Cristian Felezeu sugerând însă să se treacă de urgență la asfaltarea străzii 22 Decembrie, zonă pe unde va fi deviat traficul atunci când vor debuta lucrările la pod, arteră de circulație care în prezent este deteriorată și nu suportă tranzitul mașinilor de mare tonaj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: