În aceste zile în care ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului, administrația locală a pregătit o surpriză plăcută turdenilor.
Zona centrală a „înflorit” la propriu, o serie de flori, gazon natural, arbori și arbuști ornamentali te întâmpină la tot pasul. Serviciile specialitate din cadrul primăriei au muncit din greu pentru a da orașului o înfățișare de sărbătoare.
„Aşa cum am promis, începe să prindă contur programul de guvernare locală și se va continua în ritm alert, nu ne vom opri, până când vom avea orașul nostru așa cum ni-l dorim.
Spațiile verzi din centrul municipiului au căpătat o cu totul altă înfățişare şi au fost amenajate în stil modern” transmite primarul Matei Cristian.