m install
petlinii
nello construct

Primăria Turda a editat primul număr din Ziarul Municipal

zamblau eugen
floris

Ziarul Municipal, publicație editată de Primăria și Consiliul Local Turda, este distribuit gratuit în aceste zile în cutiile poștale de pe raza localității. Într-un format aproximativ A4, color, cu 16 pagini, publicația conține informații despre lucrările de asfaltare, despre investițiile care s-au realizat de la începutul mandatului primarului Cristian Matei, dar și despre cele care se preconizează sau despre proiectele pentru accesarea fondurilor europene.

 

”Dragi turdeni, această publicație vă este dedicată vouă, pentru a fi la curent cu acțiunile și proiectele derulate de Primăria Municipiului Turda. Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, pentru că prin votul majorității am onoarea să reprezint orașul nostru. Vom face tot posibilul ca Turda să se dezvolte și să fie un loc în care viețile noastre să fie mai frumoase, să fie un oraș cuerat, mai bogat și bine administrat”, spune primarul Cristian Matei, în publicația respectivă.

Referitor la asfaltarea străzilor, menționată a fi ”prioritatea administrației locale”, se amintește despre suma de 4.280.835,29 lei, bani atrași de la Ministerul Dezvoltării în 2016, pentru reabilitarea străzilor Poiana și Decebal (care va continua în acest an), dar și despre cele 11 străzi din localitate, pe care s-au realizat lucrări cu bani de la bugetul local, în a doua jumătate a anului 2016 (Aleea Obeliscului, str. Lianelor, Calea Victoriei 100-în spate la Materna, Intrarea Amurgului, Aleea Băilor, str. Lotus 20-22, Aleea Nicolae Titulescu, str. Scurtă, str. Macilor nr. 11, str. Ștefan cel Mare, str. Rândunicii), suma ridicându-se la 1.738.044,63 lei.

În ceea ce privește previziunile pentru 2017, pentru reabilitarea și modernizarea străzilor din municipiul Turda, se amintește despre solicitarea transmisă către Ministerul Dezvoltării Regionale privind alocarea de fonduri pentru reabilitarea de străzi din municipiu (60 de milioane de lei solicitați), care ”va cuprinde străzile din municipiul Turda, comasate pe toate cartierele, astfel încât impactul să fie maxim pentru locuitorii acestor cartiere”. Apoi, se face referire la o adresă oficială transmisă către Ministerul Transporturilor, pentru preluarea unor sectoare de drum național și european, în vederea reabilitării (Piața Romana+strada Alba Iulia inclusiv podul peste Arieș, străzile Avram iancu – Andrei Mureșanu – Piața Basarabiei – Simion Bărnuțiu – Clujului, străzile Ștefan cel Mare – Calea Victoriei și strada Armatei). În fine, un alt demers în reprezintă reabilitarea străzilor din Băile Turda, în cadrul unui proiect european finanțat prin POR 2014-2020 (străzi însumând 7,8 km: Aleea Alexandru Borza, Aleea Băilor, Aleea Durgăului, Aleea Mureș, Aleea Olt, Alunișului, Barbu Lăutaru, Caisului, Câmpului, Castanilor, Cireșului, Drumul Ploscoșului, Frăgăriște, Gheorghe Dima, Mărului, Nucului, Piersicului, Prunului, Șesului și Vișinului).

În privința proiectelor pentru accesarea de fonduri europene, pe lângă cel menționat mai sus, sunt amintite: restaurarea și punerea în valoare a Castrului Roman, restaurarea și punerea în valoare a ”Casei rurale” și conversia acesteia în secție de etnografie a Muzeului Turda (Piața 1 Decembrie 1918 nr. 5), proiectul ”Turda, oraș incluziv” – parteneriat local pentru bunpăstarea socială a zonelor marginalizate din municipiu, proiectul CEPS Turda – care vizează școlile și învățământul din municipiu, reabilitarea prudentă a locuințelor colective din zona centrală (eficientizare energetică blocuri de pe str. Republicii nr. 43 și str. Libertății nr. 2-4), reabilitarea clădirii fostei Judecătorii și redestinarea ei ca Centru de cultură (cultură, artă și tradiții).

Publicația mai conține și unele realizări, cum ar fi: inaugurarea primei baterii de pubele subterane, proiectul ”Adoptă un spațiu verde”, modernizarea creșelor 4 și 5, înființarea unui cabinet stomatologic la CNMV, inaugurarea computerului tomograf de la Spitalul Turda, modernizarea cantinei de la Spital și unele lucrări de infrastructură, reabilitarea Colegiului Tehnic cu bani de la Ministerul Dezvoltării, deschiderea colaborării spre marii investitori, întâlnirea de la Comisia Europeană cu comisarul european pentru politici regionale – Corina Crețu, premierea excelenței sportive, unificarea cluburilor sportive de fotbal, susținerea activităților culturale, Târgul de Crăciun 2016, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, obținerea statutului de Stațiune Balneoclimaterică (care poate asigura atragerea unor fonduri europene) etc.

Mai sunt amintite și câteva planuri de viitor: elaborarea Planului de Mobilitate Urbană (care poate asigura accesarea unor fonduri europene pentru modernizarea transportului local de persoane, inclusiv a arterelor de circulație aferente), construirea unei săli polivalente cu 3000 de locuri (cu bani de la Compania Națională de Investiții), modernizarea Spitalului Turda etc.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: