Live Video
 

Peste 100 de bolnavi consultați zilnic la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj

Val de infecții respiratorii la Cluj. Numărul bolnavilor care s-au adresat camerei de gardă a spitalului în zilele de 9, 10 și 11 februarie a fost, în medie, de 95 zilnic, cu aproximativ 26% mai mult comparativ cu finalul lunii ianuarie când la camera de gardă se înregistrau aproximativ 75 de cazuri în fiecare zi.

 

Potrivit medicilor, luni, 12 februarie, numărul pacienților consultați a ajuns la 99, dintre care 26 au și fost internați. Astfel, numărul bolnavilor cu infecții respiratorii internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj a ajuns la 182 în ultima perioadă.

Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase reamintesc tuturor aparținătorilor care au pacienți spitalizați rugămintea de a respecta programul limitat de vizite instituit la nivelul instituției. Totodată, aceștia sunt rugați să poarte echipamentul corespunzător, respectiv botoșei, mască și halat, dar și să respecte regimul alimentar recomandat pacienților și să nu suplimenteze hrana acestora cu alimente provenite din afara spitalului.

Potrivit informațiilor pe care le deținem, la ora actuală există 25 de cazuri de gripă în județul Cluj, dintre care s-au înregistrat 2 decese la persoane vârstnice neprotejate cu afecțiuni oncologice și cronice pulmonare și cardiace.


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Luni, 26 februarie, ora 13.00:

Conferință de presă primarul Dorin Lojigan (Câmpia Turzii).

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...