m install
petlinii
nello construct

Două infracțiuni rutiere depistate la Aiton și Mihai Viteazu

floris

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul Rutier, au depistat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Corunca, județul Mureş, în timp ce conducea, pe raza comunei Mihai Viteazu, o autoutilitară pentru care a prezentat o poliță de asigurare falsă.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, fapte prevăzute de Codul penal.

Tot la data de 12 februarie a.c., în jurul orei 11:10, poliţiştii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda, Postul de Poliție Comunal Aiton, au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Aiton, în timp ce conducea pe DJ103G, pe raza comunei de domiciliu, un moped ce nu avea aplicate placuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că vehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat, iar bărbatul nu este posesor permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.

Foto: Arhivă,.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: