Live Video
 

Cod Galben de viscol anunțat în week-end la Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona înaltă de munte, valabilă din această seară în 15 judeţe din nord-vest, centru şi sud-vest.

 

Conform prognozei, în intervalul 15 decembrie, ora 18:00 - 16 decembrie, ora 14:00, aria ploilor se va extinde în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, iar vântul va avea temporar intensificări cu rafale de până la 55 - 65 km/h.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp şi izolat 30 - 35 l/mp în Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi a Carpaţilor Meridionali, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. În zona montană înaltă va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80 - 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Botoşani, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

 


LIVE VIDEO pe TurdaNews:

-

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...