m install
petlinii
nello construct

Pomohaci își află sentința din partea Arhiepiscopiei pe 19 septembrie

floris

Termenul de judecată în cazul apelului promovat de Cristian Pomohaci, fost preot al parohiei Moşuni-Veţa, judeţul Mureş, a fost fixat pentru data de 19 septembrie.

 

„Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis astăzi citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată. Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sibiului.

Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanţă bisericească se deosebeşte de pedepsele instanţelor civile şi penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societăţii civile, se menţionează în comunicat.

Tribunalul bisericesc de la Alba Iulia l-a caterisit pe Cristian Pomohaci în 28 iulie.

Citește și: 

Pomohaci la un nou scandal sexual! Fostul preot acuzat că a violat un minor de 13 ani!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: