Live Video
 

Bătaie cu sape și lopeți la Turda!

Dl. Grigore un fost tehnician agricol din Turda, actualmente angajat la o firmă de protecţie şi pază a încasat o bătaie soră cu moartea de la doi vecini puși pe scandal. 

Povesteşte, cu glas stins la I.M.L. Cluj că în urmă cu o săptămână doi vecini – cu care împarte o curte comună şi o cişmea – l-au atacat cu o sapă şi o lopată, chiar în uşa casei sale crăpându-i efectiv capul.

Omul declară pentru Gazeta de Cluj că abia s-a întors din spital, unde a fost supus unor intervenţii, iar acum este hotărât să-şi facă dreptate, indiferent la intimidările continue ale celor doi vecini.

Bărbatul – un om liniştit şi cu o figură bonomă – are fruntea brăzdată de o tăietură, cusută cu grijă, cu mai multe copci, de către medici. Povesteşte că a muncit până în anul 2000 ca tehnician agronom la o fermă agricolă, iar apoi, după ce aceasta s-a închis şi-a găsit un post de paznic. Mărturiseşte, în continuare, că pe data de 8 martie a fost lovit în cap, cu o sapă şi o lopată, de către doi vecini turbaţi de furie. Adaugă că respectivul conflict durează între ei de mai mulţi ani…

„În acest caz poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Turda desfăşoară cercetări în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, comisarul şef Daniel Boie, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Sură foto: Gazeta de Cluj. 


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE!