marian morar
adrian nap
m install
nello construct

Vicepremierul Sevil Shhaideh susține că în acest an se finalizează două loturi din autostrada Turda-Sebeș

zamblau eugen

Într-o ediție specială a unei emisiuni de la o televiziune națională, vicepremierul Sevil Shhaideh a explicat care sunt țintele pe care guvernul și le-a asumat, la nivel de infrastructură în România.

„Anul acesta finalizăm 90,3 kilometri de autostradă. Lugoj – Deva, lotul 2, lotul 3, lotul 4, Sebeș – Turda, lotul 3, lotul 4 și pe București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, legatăra cu orașul. Anul acesta vor fi construite. Noi le finalizăm. Pe drumurile naționale, finalizăm modernizarea a 275 de kilometri, cu finanțare 100% asigurată, fie că este din fonduri europene sau buget de stat”, a spus vicepremierul, citat de stiripesurse.ro

Lucrările la această autostradă sunt finanţate din fonduri europene şi au fost fazate, pentru a putea fi alocaţi bani atât din perioada de programare 2007-2013, cât şi din perioada 2014-2020. Valoarea totala a fazei I a Proiectului, potrivit Ministerului Transporturilor, este de 986,2 milioane lei, din care valoarea totala eligibila este de 802,7 milioane lei.

Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 682,3 milioane lei, adică 85% din valoarea totala eligibilă, iar diferenţa de 303,9 milioane lei este asigurată de la bugetul de stat.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj
Comentarii recente
AdSense grafic right 2