Locuitorii din cartierul Turda Nouă sunt din nou afectați de o pană de curent, care a survenit în această seară! Asta după ce, cu o seară înainte, tot cartierul a fost în beznă, din cauza unei defecțiuni survenite la un cablu de alimentare pentru 10 posturi de transformare.
Aseară, din câte spun specialiștii societății, a fost vorba despre un cablu defect pe ruta Pod Arieș – Cetatea Romană, un cablu care alimentează 10 posturi de transformare. Cel mai afectat cartier a fost Turda Nouă.
Deocamdată, nu se știe care este cauza problemelor apărute în această seară.
UPDATE: Din câte se pare, problema afectează și alte zone. Unii cititori au precizat că și zona centrală a orașului este afectată.
UPDATE 2: O cititoare ne-a semnalat faptul că și pe strada Panseluțelor este pană de curent.
UPDATE 3: Și cartierul Băi este afectat de pana de curent. La numărul 929 de la Electrica nu răspunde nimeni, iar numărul local sună ocupat! Nimeni nu dă nici o informație!
UPDATE 4: Un cititor ne-a semnalat faptul că este afectată și zona străzii Strungarilor, lângă ALOFM (Forțele de Muncă).
UPDATE 5: Lista străzilor afectate continuă, în toate zonele: Petru Maior, Narciselor, Micro I, Calea Victoriei, Cânepiști, Enescu, Dima, Castanilor…
UPDATE 6: După insistențe, cineva a răspuns la 929. Un domn spunea că este o avarie gravă în zona Turda Nouă. Încearcă să o remedieze în această seară, fără să precizeze o oră aproximativă. Unii cititori spun că în lipsa curentului electric riscă să rămână fără căldură în casă!