Live Video
 

DREPT LA REPLICĂ AL SERVICIULUI PUBLIC POLIȚIA LOCALĂ TURDA raportat la articolul intitulat "Acuzații de abuz în serviciu la adresa polițiștilor locali!"

Stimate domnule cetățean din municipiul Turda, strada Fântânele, în legătură cu articolul de presă prezentat de publicația TurdaNews prin care vă arătați nemulțumirea față de Poliția Locală Turda, prin aceea că și-a permis să vă afișeze două note de constatare pe parbrizele celor două autoturisme ce vă aparțin, precizăm următoarele:

 

  1. Poliția Locală Turda a înregistrat o reclamație a vecinilor dumneavoastră de pe străzile Fântânele și Aurel Vlaicu care sunt nemulțumiți de faptul că parcați cele două autoturisme nergulamentar pe trotuar, obstrucționând total circulația pietonală;
  2. În baza acestei reclamații cu nr.152/05.09.2017, Poliția Locală v-a afișat cele două note de constatare pe parbrizul autovehiculelor cu numerele de înmatriculare CJ27CTN și CJ 13 UEC, procedând cu această ocazie și la identificarea dumneavoastră, în persoana numitului R.C. din municipiul Turda;

Aceste note de constatare nu au fost încă urmate de sancțiuni contravenționale în ideea că vă veți prezenta la sediul Poliției Locale unde ați fost chemat în vederea rezolvării pe cale amiabilă a conflictului dumneavoastră cu vecinii, însă ați refuzat acest lucru, fapt pentru care se vor lua măsurile legale în vigoare;

  1. De asemenea, vă aducem la cunoștință domnule R.C. de faptul că reclamația vecinilor dumneavoastră este justificată deoarce nici la insistențele acestora de a nu parca cele două autoturisme pe trotuar, obstrucționând total circulația pietonilor și vizibilitatea în intersecția cu strada Aurel Vlaicu, nu v-ați conformat;
  2. Afirmațiile dumneavoastră făcute în articolul de presă prin care ați scos în evidență faptul că autovehicule Primarului municipiului Turda sunt și ele parcate pe trotuarul din strada Andrei Șaguna nu sunt acoperite de baza legală, cu trimitere la prevederile art. 142 lit. n.) și ale art. 143 lit. a.) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care statuează astfel:"Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiul de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor", respectiv:" Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;" 

Deci, conform fotografiilor prezentate de către dumneavoastră în articolul de presă, autoturismul parcat pe strada Andrei Șaguna este oprit regulamentar, întrucât circulația pietonală nu este obstrucționată, însă, cele două autoturisme ce vă aparțin din strada Fântânele nu sunt parcate regulamentar;

În încheiere stimate domnule R.C. vă asigurăm că Poliția Locală a municipiului Turda aplică legislația în vigore necondiționat și fără părtinire indiferent de poziția socială sau funcție a oricărui cetățean care încalcă legea, raportat la competențele legale conferite.

Cu stimă,

Director Executiv

Moldovan Valer


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...